06.08.2021

LifeBox m-a ajutat să am un stil alimentar echilibrat şi să nu mai sar peste mese

Pasionat de voluntariat, fotografie şi călătorii, Valentin este, în viaţa de zi cu zi, Community Manager la compania Cloudflare, însă cel mai mult se mândreşte cu rolul de tată de adolescenți. Din cauza schimbărilor pe care le-a adus pandemia, Valentin nu a mai acordat importanţa cuvenită alimentaţiei şi programul încărcat de la job l-a făcut să sară peste mese, să mănânce la ore târzii, fără să mai aibă grijă ca alimentaţia să fie una sănătoasă şi echilibrată.

Totul s-a schimbat când a ales meniul Optim de 1500 kcal de la LifeBox, iar noi am fost curioși să auzim povestea celor 30 de zile petrecute cu LifeBox, ce s-a schimbat în stilul lui alimentar şi cum se simte acum.

Vă invităm să descoperiţi povestea lui Valentin cu LifeBox.

 

Cum a fost pentru tine experiența LifeBox? 

Am revenit la LifeBox după un test de două săptămâni, pe care l-am inițiat în 2019. Am testat, atunci, meniurile sănătoase și variate pe care le descopeream zi de zi în cutia livrată la ușă. De data aceasta, am hotărât să mă întorc la ceea ce deja cunoșteam și știam că poate da rezultate. Am avut o surpriză plăcută! Deși îmi aminteam că preparatele LifeBox sunt atent gândite din punct de vedere nutriţional, am descoperit, cu mare plăcere, rețete noi şi o îmbunătăţire la nivel de gust. Pentru mine experienţa LifeBox m-a ajutat să reintru în armonie cu propriul corp şi să nu mai sar peste mese. O disciplină de care am dus lipsă.

 

Ce rezultate ai avut cu LifeBox?

Obiectivul meu a fost să mă întorc la un stil de viaţă sănătos şi să slăbesc câteva kilograme. Am avut surpriza ca, după primele primele două săptămâni, să constat că am cu patru kilograme mai puțin şi asta fără sport şi fără efort în plus, ci doar consumând exclusiv meniurile LifeBox. După o lună am constatat că am slăbit, în total, 6 kilograme şi am un tonus mult mai bun.

 

Ce ţi-a plăcut cel mai mult?

Ar trebui să fac o listă foarte lungă, de la modul responsabil, pentru mediul înconjurător,  în care este ambalată mâncarea, până la faptul că ai toate mesele zilei, la un loc, nu mai arunci mâncare pentru că primești în fiecare zi numărul de kcal necesar corpului tău. Dacă ar fi să aleg două însușiri pe care le-aș asocia oricând cu LifeBox, acestea ar fi diversitatea preparatelor și punctualitatea curierului.

 

Ce tip de meniu ți-ai ales și care a fost necesarul tău caloric? 

Am ales meniul OptimBox, cu un nivel caloric de 1.500 kcal, pentru că am vrut să slăbesc, dar fără o scădere prea bruscă în greutate. Aceasta a fost soluția optimă pentru mine, în condițiile unui consum mediu, înainte de experiment, de 3000-3500 kcal pe zi, la care s-au adăugat sedentarismul lucratului de acasă, accentuat de perioada pandemiei.

 

Ce beneficii ți-a adus LifeBox, ca alimentație și stil de viață?

Pe lângă faptul că mă simt mai bine în propriul corp, mi-am îmbunătățit și somnul. Și asta pentru că având mâncarea deja pregătită, pot să mănânc la ore fixe, cu cina fiind ultima masă a zilei, la 18:00. Astfel, pot să merg la somn la ora 22:00, cel târziu.

 

Ce preparate ți-au plăcut cel mai mult? 

Mi-a plăcut cam tot ce avea piept de pui (puiul este preferatul meu), dar și gustările cu zmeură și diferite combinații de cereale. Au fost și unele preparate mai puțin potrivite cu gustul meu, dar cred că ăsta e un mare câștig al experienței. Fiind expus la atâtea feluri de mâncare, ai ocazia să descoperi ce îți place și ce nu îți priește neapărat, din cauză că nu ai fost obişnuit cu acel tip de ingredient sau preparat. Însă şi gusturile se educă iar apoi știi sigur ce și cum preferi să mănânci. Iar când te vei întâlni din nou cu acel preparat, vei fi pregătit. Deci, win-win!

 

Cui ai recomanda meniul pe care l-ai încercat?

Aș recomanda un abonament LifeBox oricărei persoane care dorește să slăbească fără griji, având parte de o alimentație sănătoasă și calculată. I-aș mai avea în vedere și pe cei care vor să scape de grija gătitului şi să ai aibă mai mult timp pentru ei înșiși sau viața de familie.

 

Ce s-a schimbat în viața ta datorită LifeBox?

Așa cum spuneam, am scăzut în greutate, pot să merg pe jos pe parcursul unei distanțe mai mari și pot să fac mișcare fără efort semnificativ (mai ales după un an de sedentarism, impulsionat de pandemie, cu remote work-ul aferent). În plus, am mai mult timp liber pentru ce este cu adevărat important și simt că am câștigat noi gusturi și experiențe culinare, de care nu aș fi avut parte altfel.

 

Valentin Vesa este un nume cunoscut clujenilor. Și asta datorită proiectului ShoeBox – Cadoul din cutia de pantofi, prin care, împreună cu mii de voluntari mărinimoși, a reuşit să mobilize o întreagă comunitate să trimită, în fiecare an, cadouri de Crăciun către zeci de mii de copii nevoiași din România.

 

 

LifeBox m-a ajutat să am un stil alimentar echilibrat şi să nu mai sar peste mese

Citeste si...

ECHILIBRUL ÎNTRE ALIMENTAȚIE ȘI SUPLIMENTE

ECHILIBRUL ÎNTRE ALIMENTAȚIE ȘI SUPLIMENTE

A venit vremea să discutăm și despre echilibru. Echilibrul dintre alimentație și suplimentele nutritive. Până să găsim echilibrul dintre acești 2 factori esențiali pentru un stil de viață sănătos, vă invit să vedem ce ar însemna  pe scurt o...

Ce trebuie sa stii despre Meniul Keto

Ce trebuie sa stii despre Meniul Keto

Scăzut în carbohidrați și proteină, însă cu un procent ridicat de grăsimi , Meniul Keto a fost dezvoltat în urma solicitărilor primite. Conține 3 mese pe zi compuse din 70 - 80% grăsimi sănătoase , 15 - 25% proteine și aproximativ 5%...

Concurs Carucior Posh Baby- Leclerc & Regulament

Concurs Carucior Posh Baby- Leclerc & Regulament

Super mămici și tătici din comunitatea LifeBox, împreună cu Posh Baby Brands v-am pregătit un concurs pe "4 roți" pentru cei mai mici "piloți"! Ce trebuie să faci: plasează o comandă pe lifebox.ro, orice meniu...